Protetică dentară

Citiți mai multe despre tratamentele protetice folosind:

Implantul dentar

Implantul dentar reprezintă cea mai modernă metodă de tratament pentru a înlocui dinții pierduți datorită cariilor, bolilor parodontale sau traumatismelor.

Din ce este alcătuit un implant dentar ?

Majoritatea implanturilor sunt constituite dintr-un șurub care se fixează în osul alveolar și un bont protetic pe care se fixează coroane de înveliș sau punți dentare.

Cum funcționează un impant ?

Principiul de funcționare pentru un implant dentar este asemănător unui dinte. Șurubul care se inseră în os are același rol ca rădăcina dentară, mai exact de susținere a coroanei.

Când se indică implanturile dentare ?

Implanturile dentare sunt indicate persoanelor care au pierdut dinți și doresc un tratament protetic mai conservator.

Când se contraindică implanturile dentare ?

Fiind un tratament chirurgical, pacienții care își doresc un tratement protetic cu ajutorul implanturilor dentare trebuie să aibă o igienă orală foarte bună și o stare generală de sănătate bună. Aumite afecțiuni generale (bolile cariovasculare, diabetul și osteoporoza), sau tratamente nu permit inserarea imlanturilor. Persoanele care nu mențin o igienă orală bună au un risc foarte mare de periimplantită, care duce la pierderea implanturilor.

În ce constă procedura ?

Prima etapă a tratamentului constă în efectuarea unor examene radiologice și analize de sânge. Cu ajutorul radiografiilor și CT-urilor se verifică dacă oferta osoasă este favorabilă inserării implanturilor. În anumite cazuri, unde nu este suficient os alveolar restant, va fi nevoie de adiție osoasă pentru a îmbunătăți stabilitatea implantului. După ce s-a stabilit planul de tratament, pacientul va fi programat pentru intervenția chirurgicală.
Sub anestezie locală se va realiza o incizie pentru a expune osul alveolar, iar cu ajutorul unor freze de os se va crea spațiul necesar inserării șuruburilor. După ce se s-a fixat implantul, se vor folosi fire neresorbabile pentru a sutura plaga. Firele vor fi excizate de către medic după 10-14 zile. După terminarea intervenției chirurgicale, pacientul va urma un tratament cu antibiotice și antiinflamatoare în următoarele zile. Urmează o perioadă de 4-6 luni pentru vindecare și osteointegrare. În acest timp pacientul va fi protezat provizoriu.
După ce s-a terminat procesul de osteointegrare, pacientul va fi programat pentru montarea bonturilor de vindecare. Acestea bonturi au rolul de a modela gingia pentru a avea un aspect natural. Procedura de montare a bonturilor de vindecare constă într-o mică incizie sub anestezie locală, pentru a permite medicului stomatolog să fixeze bonturile de șurubul inserat în os.
Ultimul pas constă în amprentarea câmpului protetic și realizarea coroanelor sau punților dentare. Amprentarea se face după cel puțin 2 săptămâni de la montarea bonturilor de vindecare.

Adiția osoasă

La examenul radiologic se poate constata că osul alveolar nu este suficient pentru a susține implanturile dentare. În acest caz va fi necesară procedura de regenerare osoasă ghidată. Procedura constă în adăugarea unor grefe osoase care vor fi fixate cu ajutorul membranelor de colagen. În funcție de oferta osoasă, grefele osoase și membranele de colagen pot fi adăugate în aceeași ședință cu inserarea imlanturilor sau va fi nevoie de o intervenție chirurgicală separată, înainte de inserarea implanturilor.

Ce rată de succes au implanturile dentare ?

La persoanele sănătoase cu o igienă orală bună, rata de succes este de peste 90%

Cât rezistă implanturile dentare ?

Medicul stomatolog nu poate să garanteze succesul pe termen lung pentru implanturi. Numeroasele studii publicate în revistele de specialitate demonstrează că pacienții sănătoși, care își mențin un grad ridicat de igienă orală, păstrează implanturile pe perioade mai lungi de 15 ani. Spre deosebire de dinții naturali, implanturile dentare nu sunt afectate de carii, dar pot fi afectate de o igienă orală precară. Pacienții care au implanturi nu trebuie să neglijeze igiena orală și trebuie să meargă periodic la medicul stomatolog pentru controlul periodic și igienizare profesională.

Ce este periimplantita ?

Periimplantita reprezintă inflamația țesutului periimplantar (osul din jurul implantului), fiind cauza principală a pierderii implanturilor. Este consecința igienei precare, care duce la acumulare de bacterii la nivelul implantului. Aceste bacterii provoacă inițial inflamația gingiei din jurul implantului, care se va extinde la țesutul osos în care se fixează implantul.

Implanturi la copii și adolescenți?

Tratamentul cu implanturi se face doar după ce oasele s-au oprit din crestere, în jurul vârstei de 19 ani, altfel există riscul de a provoca probleme de ocluzie. În această perioadă, persoanele pot fi protezate cu ajutorul unor coroane provizorii, iar dacă este necesar vor trebui să urmeze un tratament ortodontic pentru menținerea spațiului pe arcadă.